Meniu
Adresă
Str. Jules Michelet, 15-17
Sector 1, București
Contact
©️2023 Vera Gabriela Bujulec • Psihoterapeut Bucuresti • Psiholog Bucuresti • Cabinet Psihoterapeut | Site optimizat SEO de NextGenSEO |
Independența nu există
Am rămas, printre altele, cu o idee valoroasă de la ultimul modul de formare: Independența nu există. Este utopie.
De câte ori nu am auzit: ‘’Sunt o/un femeie/bărbat/om independent/ă.’’? Pare să ne dea o oarecare libertate și autonomie gândul acesta. Însă, sunt eu, oare, cu adevărat, un om independent?
A fi independent, presupune ca nu depind de cineva sau ceva. Să luăm ca exemplu independența financiară. Sunt independentă financiar de părinți/soț/soție. Cam asta ar fi exprimarea completă. Întrucât nu depind financiar de aceștia. Însă, depinde calitatea vieții mele de job-ul meu?? Și dacă job-ul meu dispare și presupunem că nu îmi găsesc altul și nu am nici economii, ce fac?
Dacă aș privi gradul nostru de dependență dintr-un punct de vedere matematic, aș spune că este o constantă. Ne simțim independenți pe de-o parte, însă suntem ‘’dependenți’’ pe o alta. Și dependențele acestea sunt de mai multe feluri, sănătoase și nesănătoase, însă nu acolo aș vrea să duc subiectul articolului.
Ceea ce doresc să subliniez, este faptul că, redusă la absurd, independența totală ar conduce către un puternic sentiment de izolare, de singurătate, chiar la dispariție. Avem nevoie unii de alții.
Buna noastră funcționare este generată de o serie de mecanisme ce necesită un echilibru aproape perfect. De la echilibrele organice, biologice: vitaminele, mineralele, hormonii, bacteriile, sistemul imunitar. Starea noastră de bine depinde de acest echilibru. Pentru acesta avem nevoie de soare, apă, aer, mâncare sănătoasă, mișcare. Până la echilibrul social, relațional: avem nevoie de norme sociale, avem nevoie de relații sănătoase cu cei din jurul nostru, avem nevoie de un partener, pentru a ne asigura satisfacerea instinctelor primare, și nu numai.
Venim pe lume ca ființe dependente, pentru că supraviețuirea noastră este asigurată de îngrijitorii noștri primari, iar în timp, acest transfer de putere se face, de la îngrijitori către noi înșine. Atenție, către noi înșine. Nu către partener, nu către prieteni, nu către carieră sau numărul de case. Devine responsabilitatea noastră să ne asigurăm tot ceea ce ne este necesar, să ne satisfacem nevoile. Funcționăm ca un sistem în contact cu sistemele din jurul nostru. Există o legătură între noi și tot ceea ce ne înconjoară, de care ar fi bine să fim conștienți.
În urmă cu niște ani, îmi imaginam că aș putea trăi foarte bine undeva prin pustiu. Îmi părea cumva feeric și genial să te rezumi la natură și cărți. Aveam senzația că nu mi-ar mai trebui altceva. Îmi dau seama acum că nu este așa. Și, ca personalitate introvertă, oricât de multă energie mi-ar consuma o întâlnire zgomotoasă, am nevoie de această conexiune cu oamenii. Să-i simt, să-i văd, să-i aud. Da, rezist fără contact social poate mai mult decât ar putea rezista alte persoane, însă, hey, și eu am nevoie de conexiune umană! Dincolo de toate nevoile organice, avem nevoie de oameni! Avem nevoie de haită. Ne ajută să ne simțim în siguranță.
Perioada de după nașterea copilului, alături de pandemie, m-au împins la un moment dat către un sentiment de sălbăticie. Am ieșit atât de rar din casă, încât mă simțeam sălbatică. Cred că asta m-a ajutat să îmi dau seama că ideile acelea cum că aș putea să trăiesc în pustiu, erau doar idei. Vedem toți implicațiile izolării de ceilalți în noi și în societate. Aceste stări pot fi amplificate de anxietate și rușine, așa cum discut în articolul despre anxietate, rușine și înstrăinare.
În plus, este de menționat că, dincolo de această independența limitată față de ceea ce ne înconjoară, inclusiv independența interioară este de cele mai multe ori viciată. În sensul că, gândurile noastre, tiparele de comportament și reacție, convingerile, tot ceea ce considerăm ca fiind al nostru, este atins, modelat, influențat de mediul în care am crescut, de experiențele noastre de pe tot parcursul vieții. De concluziile pe care le-am putut trage, cu resursele disponibile atunci, în fiecare etapă a vieții. Am senzația ca am luat o decizie singură, dar ce m-a condus la aceasta? Că tot am dat exemplul cu independența financiară, ce mă determină pe mine să îmi doresc atât de tare independență financiară? Cum mă face asta să mă simt? Ce beneficii îmi aduce? Cum mă limitează? Ce am văzut, auzit, învățat, astfel încât acest aspect să devină o nevoie a mea? Ce modele, patternuri, există în viața mea?
Așadar, nu suntem chiar independenți, oricât de plăcut este sentimentul de libertate și oricât de mult ar ajuta acesta la constituirea noastră ca indivizi distincți de părinții noștri. Putem pune un ˙ în josul paginii, asemeni unei clauze mai puțin plăcute dintr-un contract și să notăm:
˙Independența se sfârșește, acolo unde nevoile sunt mai puternice decât dorința de libertate.
Chiar așa, când începem să ne negociem nevoia de a fi independenți? De ce depinde independența noastră? :)
Fiți bine cu voi și nevoile voastre!