Culori, Psihoterapie și Inginerie

 

Iubesc viața. Oamenii. Simplitatea. Complexitatea din spatele simplității. Iubesc muzica, dansul, pictura, scrisul, arta, culorile, pentru că prin ele pot să exprim ceea ce de multe ori prin cuvinte nu reușesc. Ador să mă descopăr. Iubesc timpul petrecut în cabinet, dar și cel petrecut cu familia. Iubesc Italia și vacanțele la munte. Ador să respir aer curat. Să văd, să simt, să vizitez locuri noi. Să ascult oamenii și natura. Să citesc. Să meditez. Să dorm. Să prăjituresc. Mai iubesc crema de brânză, pastele carbonara și tiramisu, fiecare din locații specifice.

Sunt om, soție, mamă, fiică, soră, nepoată, fină, nașă, prietenă, colegă. Deși sunt mai degrabă introvertă, sunt înconjurată de oameni frumoși, alături de care am învățat să construiesc relații sănătoase. M-am confruntat și mă confrunt cu provocări în fiecare dintre ele. Știu acum că relațiile îmi oglindesc bucăți din mine și îmi îndrept atenția cu blândețe și curiozitate către ele și către modul în care mă simt în fiecare dintre acestea. Am învățat că limitele sunt importante. Încă exersez trasarea limitelor și celebrez fiecare moment în care mă aleg pe mine. Mult prea mult timp nu am făcut-o.

Călătoria mea profesională a început cu înscrierea la Facultatea de Construcții și cu promisiunea că, la un moment dat în viața aceasta, o să fac și Psihologia. De când eram copil am filozofat la subiecte existențiale și căutam răspunsuri. Poate pentru că îmi era greu să înțeleg ceea ce simt. Am crescut însă într-o familie care m-a încurajat către matematică și sub influența gândului că ''sunt bună la matematică'', mi-a fost teamă să urmez o carieră umanistă, gândindu-mă că am nevoie de scheme și logică pentru a putea să învăț, iar memoratul nu este punctul meu forte. În ultima clipă, înainte de a depune dosarul pentru facultate, m-am răzgândit în privința psihologiei și m-am înscris la construcții. Mi-am făcut totuși promisiunea că mă voi înscrie cândva și la psiho. Aceasta este prima mea lecție despre lipsa încrederii în intuiție și în sine și despre cum frica ne poate modela destinul și ne poate îndepărta de ceea ce simțim că este potrivit pentru noi. Mi-au plăcut construcțiile. Am profesat 5 ani pe șantierele patriei, m-am ocupat de partea de calitate pentru diferite lucrări de infrastructură pentru parcuri eoliene, autostrăzi, piste pentru avioane militare.

Cred că, în toată această perioadă, mi-am modelat și construit, de fapt, propria fundație. Aveam să descopăr însă că mă aflu pe un drum nepotrivit mie, în momentul în care am primit un diagnostic pentru o boală autoimună. Prea mult timp am ignorat semnalele corpului și astfel am fost forțată să îi acord atenție, să meditez asupra vieții mele, asupra a cum mă simt, ce îmi doresc, încotro mă îndrept. În acel an, am început terapia personală, am rămas însărcinată, m-am înscris la psihologie. Felul în care îmi trăiesc viața și mă trăiesc pe mine avea să se schimbe în feluri tot mai profunde, din ce în ce mai apropiate de ceea ce sunt în esența mea. 

La primul modul de formare în psihoterapie am auzit ideea că psihoterapia presupune deconstrucția și reconstrucția identității. Mi-am dat seama atunci că mă îndrept către o inginerie a sufletului, o profesie în care nu voi mai construi și reabilita aspecte fizice, concrete, ci oameni, suflete, minți, emoții. Nu voi mai implica în turnarea, testarea și verificare betoanelor și asfaltului, ci mă voi implica în a construi relații terapeutice, relații care să reziste, să echilibreze, să ghideze.

Nu îmi place cuvântul vindecare. Nu cred că există în felul acela absolutist. Nu putem șterge experiențele pe care le-am avut și să ne comportăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Nu am face decât să le ignorăm, iar ele își vor face simțită prezența în feluri tot mai creative. Putem însă să procesăm într-un mediu sigur fiecare trăire în parte, putem descărca corporal tensiunile sistemului nervos autonom, ne putem reconecta la resursele noastre, putem schimba povestea pe care ne-o spunem despre noi înșine și putem antrena rețele neuronale noi. Asta nu înseamnă că dispar cele vechi, însă pot deveni mai puțin active. Putem să învățăm. În asta cred. Putem să învățăm, să dezvoltăm, să creștem în interiorul nostru tipare noi de a fi și de a relaționa care să ne conducă către echilibru. 

Ceea ce iubesc la profesia de psihoterapeut este faptul că, pentru a deveni un profesionist din ce în ce mai bun, este necesar să îmi îndrept atenția asupra propriului meu proces și echilibru. Asemeni unui drum parcurs și cunoscut, nici terapeutul nu poate ghida decât până în punctul în care el însuși a mers. Orice încercare de a ghida un client pe un drum necunoscut și neparcurs de psihoterapeut, rămâne doar o încercare, căci terapeutul nu va cunoaște indicatoarele, pericolele, benzinăriile, locurile de unde peisajul poate fi admirat. În construcții există constant conflicte între proiectare și execuție, la fel și în psihoterapie. Nu funcționează doar în teorie, e nevoie să cunoști terenul.

Am acumulat peste 400 de ore de terapie și dezvoltare personală individuală și de grup. Încă  merg cu regularitate atât în terapie, cât și în tabere de dezvoltare personală și specializare și o voi face toată viața. De ce? Pentru că îmi doresc să pășesc eu pe acel drum până cât mai departe și să descopăr cât mai multe cărări, scurtături, indicatoare, pericole și resurse.

Taberele și procesul de formare mi-au deschis orizontul către puterea terapiilor de grup, a workshopurilor, retreaturilor. Dacă mă întreba cineva în urmă cu 3 ani dacă o să fac și altceva decât sesiuni 1:1, aș fi spus că Nu. Însă procesul meu de grup mi-a arătat cât este de valoroasă aceasta experiență, viteza de conștientizare și insight crescând exponențial. Pentru că ne influențăm unii pe ceilalți, ne interconectăm. De când ne naștem ne dezvoltăm în grup (familie) și nu putem exista în afara tribului. 

 

Sunt Psiholog Clinician și Psihoterapeut Integrativ în supervizare, cu Specializare în psihoterapia traumei din perspectivă integrativă, Atestat de Colegiul Psihologilor din România și am absolvit:

  • Formare în Psihoterapie Integrativă, Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, București

  • Specializare în lucrul cu trauma din perspectiva psihoterapiei integrativ  Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, București
  • Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu, București
  • Curs de formare profesională Consilier pentru Dezvoltare Personală, Psi Focus Center, Craiova
  • Certificare NeuroMindfulness Coach - Practitioner, NeuroMindfulness® Institute, Paris

 

Studii în curs de finalizare:

  • Master în Psihologie clinică, hipnoză și intervenții terapeutice de scurtă durată, Universitatea Titu Maiorescu, București 

  • Formare Facilitator Constelații Sistemice de Familie, sub îndrumarea lui Claus Kostka, Centrul Seeds for Happiness, București - 12 module cu o durată de 3 ani, formare certificată de Societatea Germană pentru Constelații Familiale - DGfS

 

În vederea dezvoltării continue, dar și pentru a-mi extinde competențele și capacitatea de înțelegere, am participat și particip constant la diferite tabere, workshopuri, webinarii, conferințe din aria mea de interes: 

  • Tabără cu tema Psihoterapie Transgenerațională, Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, Dr. Coralina Chiriac

  • Tabără cu tema Psihoterapie Existențială, Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, Dr. Coralina Chiriac

  • Eveniment ''Normal Anormal'' susținut de Dr. Gabor Maté. Cum să reechilibrăm balanța în relația adult-copil și Mitul normalității

  • Tabără de specializare cu tema Psihoterapia traumei și lucrul cu corpul, Asociația Română de Psihoterapie Integrativă, Dr. Coralina Chiriac

  • Workshop: Tratamentul psihoterapeutic integrativ al fricii, Dr. Gina Chiriac

  • Therapy Mastermind Circle (6 month online training program): Clinical Strategies for Treating Aduse, Dr. Diane Poole Heller

  • Workshop: Atașamentul în relațiile de cuplu, Psih. Dr. Coralina Chiriac

  • Curs Online: 5 Days Breathing Challenge - Hack your Brain through Breath, NeuroMindfulness® Institute

  • Curs Online: Returning to Wholeness - Understanding and Integrating Trauma with Dr. Gabor Maté

  • Webinar: Breath of the Ancestors with Rabbi Dr. Tirzah Firestone, Resmaa Menakem & Anita Sanchez

  • Webinar: Trauma as a Path to Embodied Wisdom with Julie Brown Yau

  • Webinar: Attachment, Trauma and Sexuality - Coming Home to the True Self with Ariel Giarretto

  • Webinar: Resolving Addiction and its Driving Forces with Scott Kiloby

  • Workshop: Valoarea Psihoterapeutică a Desenelor, Lect. univ. dr. Corina Bogdan

 

 

Dacă ai curiozitate în privința serviciilor pe care le ofer, găsești mai multe detalii în secțiunea servicii. În secțiunea articole poți urmări ceea ce scriu.

 

Sunt disponibilă aici pentru a face cunoștință și pentru a-ți răspunde la întrebări.

Psihoterapeut Vera Bujulec_Facebook
Psihoterapeut Vera Bujulec_Instagram
Psihoterapeut Vera Bujulec_LinkedIn
Psihoterapeut Vera Bujulec_LinkedIn

Meniu

Adresă

Psihoterapeut Vera Bujulec_contact
Psihoterapeut Vera Bujulec_contact
Psihoterapeut Vera Bujulec_contact

Str. Jules Michelet, 15-17
Sector 1, București

Contact

vera.bujulec@gmail.com

0768977272

 

©️2023 Vera Gabriela Bujulec • Psihoterapeut Bucuresti • Psiholog Bucuresti • Cabinet Psihoterapeut | Site optimizat SEO de NextGenSEO |

Psihoterapeut Vera Bujulec