Iubesc multe ramuri ale profesiei de psihoterapeut, însă o arie care mă pasionează atât în viața mea profesională, cât și cea personală este reprezentată de relații. Mă fascinează dinamicile care apar în cadrul relațiilor, în special în cele de cuplu. Am sărbătorit relațiile în multe feluri împreună cu soțul meu, atât relația noastră, cât și relațiile oamenilor dragi. Am fost nași de cununie de 5 ori, iar anul următor urmează să oficializăm acest rol pentru a șasea oară. Atât de mult adorăm amândoi cuplurile.

Scriu acest articol cu gândul la cuplurile pe care le-am întâlnit atât în cabinet, cât și în viața personală, dar și pentru că pe 1 noiembrie celebrăm noi 10 ani de căsătorie. Nu degeaba am ales ca formare de bază o formare profund relațională, ce pune în prim plan relațiile din viața persoanei, toate relațiile. Avem o relație cu tot ceea ce ne înconjoară, nu doar cu partenerul de cuplu, dar astăzi, vreau să aduc în prim plan relația de cuplu și când ar putea fi util să luăm în calcul terapia de cuplu.

Într-o relație de cuplu, dinamica dintre parteneri poate fi îmbunătățită și vindecată cu ajutorul terapiei de cuplu, explorând teme esențiale precum atașamentul și comunicarea.

Ating în acest articol subiecte cum ar fi atașamentul, trăsăturile caracteristice ale relațiilor sănătoase și conștiente și mi-am propus ca la final să las un exercițiu pe care îl poți face individual sau îl puteți face împreună cu partenerul de cuplu, exercițiu ce vă poate oferi ocazia să înțelegeți mai bine felul în care creați relația, nevoile pe care le aveți și cum contribuiți și cu ce în dinamica relațională.

De ce sunt importante relațiile?

Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm într-o relație. Relația de cuplu poate să ne adâncească așadar răni mai vechi sau să ne creeze noi răni, sau poate funcționa ca un spațiu safe, de vindecare, dacă avem suficientă înțelepciune să îl construim împreună cu partenerul de cuplu. Le spun adesea clienților, atât în terapia de cuplu, cât și în cea individuală: Dacă vă gestionați sănătos relația de cuplu, cel mai probabil nu o să mai aveți nevoie de mine, ori veți avea nevoie de mult mai puțin sprijin din partea unui psihoterapeut.

Fără îndoială, oamenii sunt animale sociale. Esența umanității noastre este inextricabil legată de felurile în care relaționăm cu ceilalți. Suntem concepuți și născuți într-o matrice a relațiilor și ne trăim viețile într-o lume inevitabil și constant populată de alți oameni, atât în exterior (în majoritatea timpului), cât și în interior (tot timpul), în fantezii, așteptări și amintiri. Să fii om înseamnă să fii în relație cu ceilalți. Dezvoltarea acestor relații reprezintă un aspect fundamental al creșterii noastre. Fără ele nu putem trăi, iar mediul trebuie să ne ofere oportunități pentru a le dezvolta și a le folosi pe măsură ce înaintăm prin viață (Erskine, Moursund & Trautmann, 2020).

Este nevoie să înțelegem că relațiile sunt co-create. Întotdeauna, ambii parteneri contribuie. Relația este un produs al interacțiunii dintre cei doi, iar în terapia de cuplu, clientul este relația. Nu este despre el sau despre ea, ci despre relația dintre ei.

Ce este atașamentul și cum influențează relațiile de cuplu?

Putem să ne imaginăm relația ca o bandă rulantă similară celor de la supermarket, dar bidirecțională. Pe această bandă, partenerii își pun nevoile, dorințele, uneori traumele sau nevoile neîmplinite din trecut și le trimit către partener. Este nevoie ca partenerul să aibă capacitatea să le vadă, să le recunoască și să răspundă sau să împlinească acele nevoi pe care le poate împlini. Spun că le poate împlini pentru că de multe ori avem senzația că ar trebui să se ocupe de toate și nu este deloc așa, dar nici cealaltă extremă, în care am senzația că ar trebui să mă ocup singură de toate nevoile mele, nu este valabilă.

În dezvoltarea copiilor, poate că știi deja, există nevoia de co-reglare. Copilul are nevoie de un adult reglat emoțional pentru a se putea liniști în momentele cu emoționalitate intensă. Cu ajutorul neuronilor oglindă, copilul va oglindi starea adultului de lângă el și se va relaxa, dacă sistemul nervos al adultului este suficient de relaxat cât să poată conține emoțiile copilului. În timp, copilul preia modelul și va face pași către auto-reglare, adică va învăța ce poate face pentru a se relaxa și a-și conține singur emoțiile. O eroare frecventă pe care o facem, în special în aceste vremuri în care este atât de promovat conceptul de independență, este să avem așteptarea de la noi să ne descurcăm mereu singuri. În realitate, sunt momente în cuplu sau în relațiile apropiate când este foarte sănătos să ne co-reglăm.

Voi lua un exemplu concret. Să ne imaginăm așa:

De exemplu, dacă eu am avut o zi plină în cabinet, ajung acasă și îi comunic soțului (comunic, nu mă aștept ca el să ghicească): ”Mă simt foarte obosită, am nevoie să fac o baie fierbinte și să mă ții apoi în brațe.” Nimic greșit în asta. Uneori, resursele noastre pot fi atât de scăzute, încât co-reglarea să rămână opțiunea cea mai bună.

Dacă soțul a avut la rândul lui o zi plină și nu are suficiente resurse, avem nevoie amândoi să știm ce putem face individual sau împreună. O idee ar putea fi simpla comunicare, să povestim amândoi despre cum ne-a fost ziua.

Problemele apar însă atunci când dinamica nu este echilibrată: unul dintre parteneri are senzația că oferă mai mult și nevoile lui rămân neîmplinite, situație în care acesta acumulează frustrare. Frustrare care de multe ori nu este comunicată la timp într-o manieră sănătoasă, iar conflictul este inevitabil.

Replicăm în relația de cuplu dinamicile din familia de bază. Aproape întotdeauna. De ce? Pentru că... atașament.

Dar ce este, de fapt, atașamentul?

Atașamentul se formează în primii 2-3 ani de viață. Este o nevoie înnăscută a copilului de a căuta și menține contact cu îngrijitorii primari pentru a-și asigura supraviețuirea. În funcție de felul în care îngrijitorii răspund nevoilor copilului acesta învață un model de relaționare. Acest model îl purtăm cu noi prin viață și îl manifestăm în relațiile cu ceilalți, în special în relația de cuplu.

Există două categorii mari de atașament. Atașamentul securizant (sigur) și atașamentul nesecurizant (nesigur). Cel din urmă, se împarte în 3 tipuri de atașament: anxios, evitant și dezorganizat.

După cum probabil ai observat, denumirea tipurilor de atașament fac trimitere la siguranță. Cât de în siguranță m-am simțit în relațiile timpurii? Cât de în siguranță mă simt în relațiile din prezent? Cât de în siguranță mă simt, ca adult, cu mine însămi?

Înainte de a dezvolta câteva idei despre fiecare tip de atașament în parte și să începi să te identifici într-o anumită categorie, vreau să subliniez un aspect pe care l-am învățat ceva mai târziu în formare mea profesională, anume când am urmat specializarea în lucrul cu trauma: Atașamentul este fluid. Procentual, unul este dominant, însă avem procente și din alte tipuri decât cel dominant. Și pentru că este așa, dacă am dominant un tip de atașament nesigur, pot dezvolta, în timp, într-o relație securizantă, un procent de atașament sigur mai ridicat. Fie ea relație de cuplu sau relație terapeutică.

Știu că se complică un pic lucrurile. O să dau un exemplu:
Atașamentul meu ’’dominant’’, pe care îl manifestam cel mai adesea în relația de cuplu, a fost atașamentul evitant. Cu ajutorul terapiei personale și a relației de cuplu suficient de sigure (relație muncită, nu a picat în forma asta din cer), manifest în prezent un procent mai mare de atașament sigur în relația de cuplu. În același timp, în relație cu copilul meu, în special în perioada de început a rolului de mamă, am manifestat un procent mai mare de atașament anxios. Relația cu copilul este singura în care am manifestat partea aceasta de atașament. Până atunci, nici prin cap nu mi-a trecut că aș putea să o am.

Acesta este motivul pentru care terapia, în general, durează. Pentru că lucrurile nu sunt atât de simple atunci când vorbim de psihicul nostru. 1+1 nu fac întotdeauna 2. Este și o definiție a holismului, care caracterizează psihoterapia integrativă, ce spune că întregul este mai mare decât suma părților. Suntem mai mult decât însumarea experiențelor și trăirilor noastre.

Atașamentul securizant

Persoanele care au atașament securizant sunt persoane care se simt în singuranță atât în relații, cât și cu ei înșiși. Au încredere în partener, își cunosc și își exprimă nevoile cu ușurință. Sunt persoane calde, iubitoare care creează relații bazate pe comunicare și dezvoltă cu ușurință și interese separate. Se simt confortabil în apropierea fizică, dar se simt bine și singuri.

Atașamentul anxios

Aceștia au dificultăți în a se relaxa în relații din cauza fricii de pierdere și au dificultăți în a primi complimente. Caută în permanență conexiunea, însă au dificultăți în a o primi. Mențin atenția la partener și la împlinirea nevoilor acestuia. Relațiile le consumă energie, se supără cu ușurință și sunt deranjați de fluctuațiile de dispoziție. Au nevoie permanentă să fie liniștiți, securizați și reasigurați de partener. De multe ori, au în imaginație un ideal relațional greu de obținut. Manifestă insecurități și au o stimă de sine scăzută. Devin cu ușurință obsesivi și cer multă atenție. Au tendința să analizeze foarte mult și nu le place să se certe. Dezvoltă un pattern de tipul ’’am nevoie de celălalt pentru a mă simți în siguranță’’.

Ce ai nevoie să înveți dacă ai un atașament preponderent anxios?
-       În primul rând, ai nevoie să înveți să exiști și în afara relațiilor, să îți satisfaci din nevoi și singur, fără a te baza pe partenerul de cuplu.
-       Ai nevoie să înveți să comunici și să renunți la ideea că partenerul ar trebui să îți ghicească nevoile.
-       Ai nevoie să înveți tehnici de autoreglare și să îți gestionezi frica de pierdere.
-       Ai nevoie să înveți să te simți în siguranță în afara relațiilor.
-       Ai nevoie să înveți să primești aprecierile și complimentele și să înveți să te apreciezi pe tine însuți.
-       Ai nevoie să înveți să trăiești în prezent și să gestionezi gândurile cu privire la viitor.

Atașamentul evitant

Persoanele cu atașament evitant au tendința către izolare/retragere din relație pentru că se simt mai în siguranță în afara relației decât în ea. Dezvoltă un pattern ’’e mai sigur să nu te conectezi, decât să o faci’’/’’sunt în siguranță dacă sunt singur’’. Nu exprimă prea multe emoții, se disociază. Au dificultăți în a-și identifica propriile nevoi. Cresc cu ideea că ei nu au nevoi, sau dacă au, nu sunt importante. Sunt hiper-independenți și autonomi și sunt vigilenți asupra invadării spațiului personal. Evită intimitatea și par ok dacă sunt respinși. Au tendința de a se simți aproape atunci când sunt departe preferând distanțarea fizică și emoțională. Au tendința de a-și minimiza propriile emoții, dar și emoțiile celorlalți. Au tendința de a deveni workaholici. Sunt adesea descriși ca fiind persoane ’’reci’’.

Ce ai nevoie să înveți dacă ai un atașament preponderent evitant?
-       Spre deosebire de persoanele cu atașament anxios, tu ai nevoie să înveți să te simți în siguranță în relație.
-       Ai nevoie să înveți să nu mai fugi din relații, refugiindu-te în muncă sau alte activități.
-       Ai nevoie să înveți să îți identifici propriile nevoi și să dobândești suficientă încredere pentru a le comunica în relație.
-       Ai nevoie să înveți să nu mai critici persoanele care își recunosc și își manifestă nevoia de conexiune.
-       Ai nevoie să accepți că și tu ai emoții și să înveți să stai cu ele.
-       Ai nevoie să accepți conflictele și să înveți să le gestionezi sănătos.

Atașamentul dezorganizat

Aceștia experimentează confuzie și le lipsește sentimentul de siguranță. Nevoia de a se atașa este cuplată cu supraviețuirea (a supraviețui înseamnă a mă îndepărta de pericol = relație). Caută relație în timp ce se protejează de aceasta. De asemenea, aceștia experiementează multă disociere. De multe ori un atașament dezorganizat este calea către a dezvolta tulburări de personalitate. Acesta este cel mai complex tip de atașament nesigur. De cele mai multe ori apare în situații severe de abuz fizic și/sau sexual. În acest tip de atașament este necesară colaborarea dintre clinician și psihoterapeut, uneori și psihiatru, pentru a putea așeza lucrurile.
Ceea ce îmi doresc să clarific însă în acest articol, cu privire la atașamentul dezorganizat, este faptul că dacă manifestăm caracteristici specifice atașamanetului anxios mixate cu caracteristici ale atașamentului evitant, nu înseamnă neapărat că avem atașament dezorganizat! Este cea mai mare confuzie pe care eu am întâlnit-o. Într-adevăr, atașamentul dezorganizat se poate manifesta ca un mix anxios-evitant, dar amintește-ți ce spuneam mai sus. Avem oricum procente din sigur-anxios-evitant. Un atașament dezorganizat poate fi identificat doar de specialiști și m-aș bucura, să nu îți pui singur/ă această etichetă.

Ce se întâmplă când diferitele tipuri de atașament se întâlnesc în cuplu?

Relațiile de cuplu funcționează atunci când cel puțin unul din parteneri are atașament securizant. Atunci când ambii parteneri au atașament anxios, relațiile devin relații de codependență. Partenerii fuzionează și trăiesc prin intermediul relației, aceștia având dificultăți în a fi bine cu ei înșiși.

Combinația Anxios-Evitant este cea mai întâlnită în terapia de cuplu. Fricile lor sunt, aș putea spune, complementare. Anxiosul se teme de distanțarea din relație, în timp ce Evitantul are nevoie de distanță și se teme de apropiere. Și de aici încep problemele.

Evitant-Evitant este o combinație întâlnită mai rar pentru că amândoi fug de conexiune și rar se întâlnesc în relații.

Cum poate ajuta terapia de cuplu?

În terapia individuală putem adresa dificultățile pe care le avem în relație și se poate interveni terapeutic asupra acestora. De asemenea, în timp, relația terapeutică însăși devine un model de dinamică relațională sănătoasă.

Psihoterapia de cuplu este direcționată către relație, adică ceea ce rezultă din întâlnirea voastră. Vizează lucrurile pe care le aduceți fiecare în relație și cum anume vă puteți descurca cu ele într-un mod sănătos, care să vă susțină relația. Nu este despre EL sau EA, este despre spațiul dintre voi.

În terapia de cuplu, relația în sine este clientul, iar acest proces permite partenerilor să colaboreze pentru a înțelege și a echilibra mai bine nevoile lor în cuplu. Psihoterapia de cuplu ajută la dezvoltarea unei relații sănătoase prin identificarea tiparelor de atașament, a butoanelor instalate în copilărie și susține cuplul în gestionarea conflictelor într-un mod constructiv.

Atunci când partenerii sunt deschiși pentru comunicare, orice tip de atașament poate fi gestionat. Comunicarea reală, orientată către înțelegerea și rezolvarea diferențelor dintre parteneri, permite fiecăruia să vadă realitatea celuilalt, invitându-l în lumea lui. Prin comunicare putem avea acces la realitatea celuilalt. La comunicare, adăugăm și empatia - capacitatea de a ne da voie să simțim și să înțelegem perspectiva partenerului.

Zece trăsături caractersitice ale relației conștiente

(preluate din terapia Imago, terapie special concepută pentru cupluri – găsești cartea la finalul articolului)

1. Înţelegeţi că relația voastră de iubire are un scop profund - vindecarea rănilor din copilărie. În loc să vă concentrați toate forțele asupra satisfacerii anumitor nevoi și dorinţe neimportante, învățați să recunoașteți afacerile neîncheiate din copilărie care le-au generat. Când vă supuneți relația unei asemenea analize, interacțiunile voastre zilnice capătă mai mult înțeles. Aspectele neclare ale relației voastre încep să capete sens pentru voi şi aveți sentimentul unui control sporit.

2. Vă formați o imagine mai corectă despre partenerul vostru. Chiar din primul moment de atracţie, începeți să suprapuneți imaginea iubitului peste imaginea celor mai importante persoane care au avut grijă de voi în copilărie. Mai târziu, veți proiecta trăsăturile negative asupra partenerului vostru, punând în continuare în umbră realitatea esențială a acestuia. Pe măsură ce vă îndreptați spre o relație conştientă, renunțați treptat la aceste iluzii şi începeți să vedeți mai clar adevărul despre partenerul vostru. Îl vedeți nu ca pe un salvator, ci mai degrabă ca pe o altă ființă umană rănită, care luptă să se vindece.

3. Vă asumați responsabilitatea de a vă comunica nevoile și dorințele partenerului vostru. Într-un parteneriat inconştient, rămâneți agăţat de credința moştenită din copilărie că partenerul intuieşte automat nevoile voastre. Într-un parteneriat conştient, acceptați faptul că, pentru a vă înțelege unul pe celălalt, trebuie să dezvoltați căi clare de comunicare.

4. Deveniți mai intențional în interacțiunile voastre. Într-un parteneriat inconştient, aveți tendința să reacționați fără să reflectați înainte. Permiteți reacției instinctive a creierului vechi să vă controleze comportamentul. Într-un parteneriat conştient, vă antrenați singur pentru a vă comporta într-o manieră mai constructivă.

5. Învățați să acordați importanță nevoilor și dorințelor partenerului în aceeaşi măsură în care vă ocupați de ale voastre. Într-un parteneriat inconştient, presupuneți că rolul par- tenerului vostru în viață este să aibă grijă ca prin farmec de nevoile voastre. Într-un parteneriat conştient, renunțați la această perspectivă narcisistă şi canalizați din ce în ce mai multă energie spre satisfacerea nevoilor partenerului vostru.

6. Îmbrățișați latura întunecată a personalității voastre. Într-un parteneriat conştient, acceptați în mod deschis faptul că aveți, la fel ca oricine altcineva, trăsături negative. Atâta vreme cât acceptați responsabilitatea pentru această latură mai puțin plăcută a firii voastre, aveți mai puțin tendinţa de a vă proiecta trăsăturile negative asupra perechii, ceea ce creează un mediu mai puțin ostil.

7. Învățați noi tehnici de a vă satisface nevoile și dorințele esențiale. Pe parcursul luptei pentru putere, vă amăgiți partenerul cu vorbe dulci, îi țineți predici și îl învinovăţiţi în încercarea de a-l forța să vă satisfacă nevoile. Când veți depăși această etapă, veți înțelege că partenerul vostru poate fi, într-adevăr, o resursă pentru voi - odată ce abandonați tacticile defensive.

8. Căutați în voi înșivă punctele forte și abilitățile care vă lipsesc. Un motiv pentru care sunteți atras de partenerul vostru este acela că el sau ea are punctele forte și abilitățile care vă lipsesc. De aceea, faptul că sunteți în compania partenerului vostru vă dă senzația iluzorie că v-ați reîntregit. Într-un parteneriat conştient, învățați că singurul mod în care puteți să redobândiți cu adevărat sentimentul unității este să dezvoltați trăsăturile voastre ascunse.

9. Deveniți mai conştient de dorința voastră de a fi o ființă iubitoare și completă. Capacitatea de a iubi în mod necondiționat și de a experimenta contopirea cu lumea din jurul vostru face parte din darurile cu care v-a înzestrat natura. Condiția socială pe care ați moştenit-o și parentajul imperfect v-au făcut să pierdeți legătura cu aceste calități. Într-un parteneriat conştient, începeți să vă redescoperiți natura originară.

10. Acceptați că este dificil să puneți bazele unei relații de iubire durabile. Într-un parteneriat inconştient, credeți că modul în care puteți avea o relație de calitate este să vă alegeți partenerul potrivit. Într-un parteneriat conștient, realizați că voi trebuie să fiți partenerul potrivit. Pe măsură ce dobândiți o perspectivă mai realistă, conștientizați că o relație de calitate cere angajament, disciplină şi curajul de a te dezvolta și de a te schimba; crearea unei relații de iubire în care să vă simțiți împliniţi presupune un efort susținut.

Exercițiu pentru relația ta de cuplu

Și pentru că partea din mine cu influențe matematice adoră exercițiile, îți propun un exercițiu pe care îl puteți face în cuplu inspirat din terapia Imago. Puteți lucra și individual acest exercițiu, în cazul în care partenerul de cuplu nu dorește să îl parcurgă. Nu împărtășiți cu partenerul dvs. decât la final informațiile și conștientizările care apar pe parcursul exercițiului. Urmați pașii în ordine, fără a citi în prealabil tot exercițiul, astfel încât să nu fiți influențați. Puteam să nu dezvălui în articol toți pașii și să vă rog să lăsați o adresă de mail pentru partea de final a exercițiului, însă am încredere că dacă vă doriți cu adevărat să îl faceți și să vă bucurați de beneficiile acestuia, veți respecta recomandările.

1. Luați o foaie de hârtie goală, desenați un tabel cu 6 coloane, pe care le notați cu A, B, C, D, E, F.
2. Începeți cu coloana B. Notați în această coloană toate trăsăturile de caracter pozitive ale mamei, ale tatălui și ale altor persoane care v-au influențat când erați copil (frați, bunici, unchi, mătuși). Puneți laolaltă toate trăsăturile pozitive ale tuturor acestor persoane (nu este nevoie să le grupați pentru fiecare în parte). Adăugați trăsături pe măsură ce vă vin în minte din perioada copilăriei. Descrieți aceste persoane folosind adjective sau sintagme simple, de exemplu: bun, cald, de încredere, mereu prezent, răbdător, iubitor etc.
3. În coloana A, alcătuiți o listă a trăsăturilor negative ale acestor persoane. În mod similar, adăugați-le laolaltă, în ordinea în care vă vin în minte.
4. Încercuiți acele trăsături pozitive și negative care vi se pare că v-au influențat cel mai mult.
5. În coloana C completați următoarea frază: ’’Ce mi-am dorit cel mai mult când eram copil și nu am primit a fost...’’
6. În coloana D completați următoarea frază: ’’Când eram copil, următoarele sentimente negative puneau stăpânire pe mine frecvent...’’
7. În coloana E, alcătuiți o listă cu frustrările recurente din copilărie (de exemplu: Tata era adesea plecat)
8. În coloana F, alcătuiți o listă cu reacțiile voastre obișnuite pe care le aveați la acele frustrări (de exemplu: când era prezent, încercam să îi fac pe plac)
9. Luați o altă foaie de hârtie. Desenați un tabel cu 4 coloane pe care le notați cu G, H, I și J.
10.  În coloana G, scrieți trăsăturile pozitive ale partenerului vostru. Includeți acele trăsături care v-au atras de la început.
11.  În coloana H, enumerați trăsăturile negative ale partenerului vostru.
12.  Încercuiți trăsăturile pozitive și negative care par să vă afecteze cel mai mult.
13. Întoarceți-vă la coloanele A și B și comparați trăsăturile îngrijitorilor din copilărie cu cele ale partenerului vostru. Marcați trăsăturile similare.
14.  În coloana I, completați următoarea frază: ’’Ce mă face să mă bucur cel mai mult atunci când sunt cu partenerul meu este...’’
15.  În coloana J, completați următoarea frază: ’’Ce îmi doresc de la partenerul meu și nu primesc este...’’
16.  Luați o a treia foaie de hârtie și completați următoarele fraze:

Mi-am petrecut toată viața căutând o persoană care să aibă aceste trăsături de caracter: (Cele pe care le-ați subliniat în coloana A și B)
Când sunt împreună cu o astfel de persoană, sunt emoționat să constat că deține aceste trăsături: (Cele pe care le-ați subliniat în coloana A).
Și îmi doresc ca această persoană să îmi ofere: (Coloana C).
Când nevoile mele nu sunt satisfăcute, mă simt astfel: (Coloana D).
Și adesea reacționez astfel: (Coloana F).

Aveți acum o vizune asupra relației voastre sau felului în care creați relațiile de cuplu. Vă cunoașteți propriul Imago (alcătuit din coloanele A și B), o imagine asupra celor mai timpurii frustrări ale voastre și a tiparelor de coping. Ați dobândit, de asemenea, o listă a lucrurilor care vă plac și celor care nu vă plac la partenerul vostru și, foarte important, o listă a motivațiilor secrete pe care le-ați adus cu voi în propria relație, într-o încercare inconștientă de a vă vindeca/de a satisface acele nevoi ce așteaptă să fie împlinite de ani și ani de zile.

Felicitări că ai dus exercițiul până la final. Pentru curiozitate și deschiderea de a descoperi, poate, lucruri noi despre tine.

Mai multe exerciții și viziuni asupra cuplului vostru găsiți aici:
- Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt – Primește iubirea pe care o dorești. Ghid pentru cupluri.

Cu iubire,

Vera

Meniu

Adresă

Contact

Terapie de cuplu: Cum îți poți transforma relația?