Psihoterapeut Vera Bujulec_Facebook
Psihoterapeut Vera Bujulec_Instagram
Psihoterapeut Vera Bujulec_LinkedIn
Psihoterapeut Vera Bujulec_LinkedIn

Meniu

Adresă

Psihoterapeut Vera Bujulec_contact
Psihoterapeut Vera Bujulec_contact
Psihoterapeut Vera Bujulec_contact

Str. Jules Michelet, 15-17
Sector 1, București

Contact

vera.bujulec@gmail.com

0768977272

 

©️2023 Vera Gabriela Bujulec • Psihoterapeut Bucuresti • Psiholog Bucuresti • Cabinet Psihoterapeut | Site optimizat SEO de NextGenSEO |

silhouette of person's hands forming heart
27 februarie 2025

Gânduri despre iubire și relația de cuplu

Au trecut cele două zile de sărbătoare ale lunii Februarie în care ne amintim de relația de cuplu. În unele cazuri, ignorăm chiar și aceste ocazii de a ne îndrepta atenția cu adevărat către cel/cea pe care îl/o iubim.

 

Și acum ce urmează?

 

Uneori, simțim că putem face multe în numele iubirii, dar suntem cu adevărat dispuși să îl ascultăm pe cel de lângă noi? Să ne punem în papucii lui? Să încercăm să îi înțelegem perspectiva și să o validăm fără a simți nevoia să fim de acord cu ea?

 

Suntem dispuși oare să acceptăm că nu știm anumite lucruri despre partener și să avem disponibilitatea de a învăța? Suntem dispuși să ne lăsăm purtați de relație fără a ne încorda mușchii în fața ei? Suntem dispuși să îi facem și celuilalt spațiu să existe în relație? Cu nevoile sale, cu teremerile sale, cu durerile și bucuriile sale? Cu trecutul său? Cu patternurile sale?

 

Suntem dispuși, oare, ca în numele a ceea ce ne leagă, împreună să ne asumăm angajamentul pe care ni l-am luat unul față de celălalt și să muncim pentru o relație armonioasă? Suntem dispuși să lăsăm garda jos? Să nu ne mai luptăm unul cu celălalt, ci să ne aliniem împreună către un viitor comun? Suntem dispuși să ne asumăm partea noastră de contribuție într-un conflict?

 

Suntem dispuși să ne acceptăm propria imperfecțiune și să ne simțim iubibili în continuare? Fără a încerca cu disperare să ne mascăm imperfecțiunile? Suntem dispuși să nu folosim vulnerabilitatea partenerului ca pe o armă împotriva sa atunci când apare un conflict? Suntem dispuși să nu mai revenim asupra conflictelor din trecut dacă am decis să continuăm totuși relația? Să nu mai scoatem toate fantomele din dulap?

 

Suntem dispuși să acceptăm că în unele momente am fost stăpâniți de furie, resentimente, dureri din trecut și l-am rănit intenționat, sau nu, pe cel de lângă noi? Suntem dispuși să acceptăm că atât noi, cât și partenerul, avem părți frumoase, cât și părți mai puțin frumoase? Suntem dispuși să contribuim la vindecarea părților mai puțin frumoase și să creștem unul în celălalt părțile frumoase? Să le scoatem la suprafață împreună?

 

Suntem dispuși să vedem unul în celălalt copilul inocent care am fost odată? Dar copilul rănit? Suntem dispuși oare să nu contribuim la rănirea continuă a acestuia? Suntem dispuși să vedem în partenerul nostru bărbatul sau femeia care a devenit sau se străduiește să devină?

 

Tu ce ești dispus să faci pentru o relație de cuplu echilibrată, împlinită, armonioasă?

 

Cu iubire,

Vera