Idealuri

Privesc o poza cu o maimuță ce ține în mână o bâtă și, având în minte gândul ''Simt că pot!'', se pregătește să lovească un leu care doarme, poză însoțită de comentariul ''Asta se întâmplă când asculți prea multe discursuri motivaționale''. Îmi imaginez scenariile posibile, lovește sau nu maimuța? Cât de tare? Și care ar putea fi reacția leului? Mai poate să reacționeze? E suficient de vătămat încât maimuța să scape cu bine? Ori poate este un leu prietenos? Mă mai întreb și cu cine empatitez, însă asta este altă poveste.

Dincolo de toate scenariile și paralela aferentă cu discursul motivațional, întrebarea care nu-mi dă pace este, de ce vrea maimuța să lovească?

Mi-a zburat gândul la o discuție purtată pe Wapp cu o prietenă:

- Mi se pare ok să avem niște idealuri.

- Idealurile cui? Și de ce să le avem?

- Poate vrei să spui că aș compensa altceva sau low selfesteem, dar, sincer, în general, sunt happy cu corpul meu, însă îmi place să admir un corp cu mușchi și îl vreau și eu. Sunt idealurile mele.

- Hmm. ‘’Îmi place să admir un corp cu mușchi și îl vreau și eu.’’ De ce oare? Sau pentru ce?

- Pentru că facem foarte multe în viața noastră, iar a avea un corp cu mușchi e ceva ce mă atrage la o femeie. Din atâtea idealuri cu munca, cariera, dragoste, de ce să nu am și ceva fizic, pentru mine? Dacă mie îmi face spiritul să fie exaltat...

- Tocmai.

Revin acum la întrebarea: De ce vrea maimuța să lovească?

Este ok, oare, să avem idealuri? Ce sunt idealurile astea și cu ce ne ajuta? Nu cumva punem, uneori, o presiune prea mare pe noi? Când și cum știm că este prea mult? Și mai ales, ce ne determină să ne stabilim aceste ținte?

Vă invit să vă oferiți propriile răspunsuri.

Personal, cred că este important să știm foarte clar unde ne terminăm noi și unde încep ceilalți. Asta înseamnă o profundă cunoaștere de sine. Este și despre a ne accepta propriile limite. Nu cred că este totul despre competiție și motivație. Nu tot ceea ce îmi place sau apreciez la ceilalți este potrivit și pentru mine.

Ia o pauză. Respiră. Delimitează-te de tot ceea ce vezi în jur. Cine ești tu? Oricare ar fi răspunsul, ești minunat exact așa cum ești. Abia după ce-ți îmbrățișezi minunăția, gândește-te la cum poți face să evoluezi pe diferite planuri. Însă nu vorbim despre ideal, ci despre o oportunitate de dezvoltare poate. Nu știu ce este ideal pe lumea asta. Doar noi privim idealul ca fiind ''ideal''. Idealul meu nu este și idealul tău. Așadar, cine dă sens idealurilor și, în final, pune presiune pe noi? Cine ne spune cum ar trebui să fim? Ar trebui, trebuie...ce cuvinte!

Sorina, mulțumesc pentru poză.

Zi cu soare să aveți.